Eveniment în cadrul căruia au fost PREMIATE ȘI RECUNOSCUTE PERFORMANȚA, TALENTUL ȘI MUNCA, ingrediente-cheie prin care se remarcă OLIMPICII NAȚIONALI ai Colegiului Național ,,Dimitrie Cantemir”, premianții la CONCURSURILE CANTEMIR, organizate special pentru elevii claselor a VIII-a, dar la care au participat şi alţi elevi de gimnaziu… Pe parcursului galei performanței și excelenței elevii au avut ocazia să se bucure de cinci momente artistice premiate în cadrul Concursului de arte desfășurat în data de 6 mai.
Au fost prezenți profesori ai unităților de învățământ partenere, elevi de la şcolile gimnaziale din Oneşti şi din împrejurimi, ce au intrat în competiția pentru câștigarea premiilor oferite de CONCURSURILE CANTEMIR.
Într-o societate în care valorile nu sunt prețuite așa cum ar trebui, există totuși oameni speciali care se încăpățânează să ajute, să aprecieze VALOAREA. Să nu-i uităm, așadar, pe cei care au contribuit cu generozitate la implinirea acestui eveniment și cărora le mulțumim!
SC AGRICULTORUL Group –reprezentat de dl. Mihai Ilie
SC CHIMCOMPLEX SA – reprezentat de dl. Dumitru Coman
SC CONIS -STAR – reprezentat de dl. Dragoș Ilinca
SC CROCO SRL – reprezentat de dl. Damian Mereu
ȘERBAN GRUP – reprezentat de DL. Nicolae Șerban
POTPURIU Distributie – reprezentat de dl Luigi Hȃrjanu
Asociația „Studium „D. Cantemir”
Doamna director Aliana Ifrim le-am mulțumit elevilor cantemireni că au reprezentat cu mândrie școala la faza naționala a olimpiadelor scolare, confirmând astfel că, într-adevăr, A ȘTI E LIBERTATE ȘI PUTERE…
Lista elevilor și profesorilor care s-au remarcat la faza națională a olimpiadelor pe discipline.
1 | Nicolcea Horia-Paul de la cl. a X-a C a obţinut Medalie de AUR la faza naţională o olimpiadei de matematică sub ȋndrumarea dlui prof. Ovidiu Codreanu |
2 | Dănilă Alexia-Andreea de la cl. a VII-a a obţinut Mentiune la faza naţională o olimpiadei de limba si literatura romȃnă sub ȋndrumarea dnei prof. Elena-Adina Mitroiu |
3 | Drăgan Daria-Maria de la cl. a IX –a C a obţinut Mentiune la faza naţională o olimpiadei de limba engleză sub ȋndrumarea dnei prof. Alina Frățilă |
4 | Antohi Alin de la cl. a VII–a a obţinut Mentiune la faza naţională o olimpiadei de cultură civică
sub ȋndrumarea dnei prof. Dana-Cerasela Sticlaru |
5 | Ferent Monica de la cl. a VII–a a obţinut Mentiune la faza naţională o olimpiadei de cultură civică
sub ȋndrumarea dnei prof. Dana-Cerasela Sticlaru |
6 | Ștefănescu Ștefan de la cl. a IX- a C a obţinut Mentiune la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dlui prof. Costin-Ionuț Dobrotă |
7 | Gătej Nicolae de la cl. a X-a C a obţinut Medalie de bronz la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dlui prof. Neculai Sandu |
8 | Pleșoianu Iarina-Maria de la cl. a IX- a C a obţinut Medalie de bronz la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dlui prof. Costin-Ionuț Dobrotă |
9 | Smarandi Ștefan de la cl. a VII-a a obţinut Medalie de bronz la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dnei prof. Lenuţa Basoc |
10 | Filip Bianca-Maria de la cl. a IX –a E a obţinut Medalie de bronz la faza naţională o olimpiadei de TIC sub ȋndrumarea dnei prof. Daniela Geanina Piștea |
11 | Ifrim Felix de la cl. a XII –a C a obţinut Medalie de bronz la faza naţională o olimpiadei de TIC sub ȋndrumarea dnei prof. Diana Tanga |
12 | Cercel Cosmin de la cl. a IX –a E a obţinut Premiul special la faza naţională o olimpiadei de limba latină sub ȋndrumarea dnei prof. Maria Cercel |
13 | Bulichi Teodora-Elena de la cl. a XII-a C a obţinut Diploma de Onoare la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dlui prof. Costin-Ionuț Dobrotă |
14 | Drăgan David-Andrei de la cl. a VI-a a participat la faza naţională o olimpiadei de matematică sub ȋndrumarea dlui prof. Ovidiu Codreanu |
15 | Iliescu Andrei-Tudor de la cl. a VIII-a a participat la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dnei prof. Lenuţa Basoc |
16 | Negureanu Andrei-Valentin de la cl. a VIII-a a participat la faza naţională o olimpiadei de fizică sub ȋndrumarea dnei prof. Lenuţa Basoc |
17 | Susanu Octavian de la cl. a VIII-a va participa la faza naţională o olimpiadei „Stiintele pentru juniori” sub ȋndrumarea dnelor prof. Lenuta Basoc, Aura Ghius si Camelia Rafaila. |
Concursurile Cantemir reprezintă o provocare la adresa inteligenţei, a talentului şi curiozităţii elevilor gimnaziști. An de an, acestea au câştigat amploare, impresionând prin seriozitate şi rafinament, atât în domeniul artistic, cât și în cel tehnico-științific. Cu bucurie afirmăm că 2017-2018 înseamnă o recoltă bogată de premii și rezultate frumoase pentru ceea ce, generic cunoscut sub sintagma CONCURSURILE CANTEMIR, în fapt reprezintă un pachet de 9 concursuri provocatoare, unele devenite deja o tradiție.
- Concursul de arte ”Dimitrie Cantemir” s-a desfășurat în data de 6 mai și s-a bucurat de un număr record de participanți din județul nostru dar și din județul Neamț (peste 200 de elevi participanți). Coordonator prof. Magdalena Androne.
LIMBA FRANCEZA – CONCURSUL LES ADOS FRANCOPHONES
COORDONATOR: AGACHI LACRAMIOARA – ELENA |
SECȚIUNEA I – Concurs de cultură generală francofonă – 77 ELEVI |
SECȚIUNEA A II-A – Desene pe tema – Vive la francophonie – 56 ELEVI pe 2 subsecțiuni |
SECȚIUNEA A III-A –Prezentări powerpoint pe tema – Vive la francophonie – (2 subsecțiuni) -32 ELEVI |
- Concursul de T.I.C. – „Cantemirian Info Contest” (CIC), coordonat de dl prof. Sorin Ifrim. 39 de elevi participanți
- Concursul „We love English”. 41 de elevi participanți
4. CONCURSUL DE LIMBA ENGLEZĂ „WE LOVE ENGLISH”
COORDONATOR: OLARU IOANA SECTIUNEA 1-2 ore/săptămână |
CONCURSUL DE LIMBA ENGLEZĂ „WE LOVE ENGLISH”
SECTIUNEA 3-4 ore/săptămână |
- Concursul de matematică „Dimitrie Cantemir”, coordonat de dna prof. Lavinia Tudor si dl prof. Ovidiu Codreanu. 47 de elevi participanți.
- Concursul de fizică aplicată „Dimitrie Cantemir” – 23 elevi participanți.
- Concursul de prezentări pe teme de chimie pentru clasa a VIII-a „Dimitrie Cantemir”, domnul prof. Radu Bîrgăoanu, coordonator. 13 elevi participanți
- Concursului de limba și literatură română „Cursa literelor”: dna Prof. Dr. Emilia Boghiu si dna prof. Raluca Miloiu. 53 de elevi participanți.
- Porți deschise sportului De Cantemir” concurs organizat de dna prof. Luminița Ifrim are ca parteneri Direcția Județeană pentru Sport și Academia Olimpică Română, Filiala Bacău! 36 de elevi participanți.
Felicitări celor care au acceptat provocările noastre! S-au dovedit curajoși, luptători, învingători! Urăm mult succes la examenele verii tuturor elevilor de clasa a VIII-a și îi așteptăm cu emoție și nerăbdare să ne devină Elevi de Cantemir din toamnă!
Sursa: comunicat de presă