UPDATE – 08.25: Noi informații despre prinderea lui Sebastian Ghiță. Acesta era însoțit de fratele său în momentul în care a fost reținut. Sebastian Ghiță a fost prins pe stradă, la miezul nopții, iar în momentul de față se află în custodia polițiștilor din Belgrad. Ghiță și-a schimbat înfățișarea: într-o fotografie făcută publică de TVR, Ghiță apare ras în cap și cu barbă și mustață nu foarte mari. 

UPDATE – 08.19: România are acord de extrădare cu Serbia, prin urmare fotul deputat poate fi predat în scurt timp autorităților române.

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost prins și reținut de polițiștii sârbi, la Belgrad, în această dimineață. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că Ghiță avea asupra sa acte false, de cetățean sloven.

Sebastian Ghiță dispăruse fără urmă în decembrie 2016, în condițiile în care era cercetat în mai multe dosare penale. În tot acest timp, la TV au apărut frecvent înregistrări cu omul de afaceri ploieștean, care făcea tot felul de dezvăluiri despre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Tot Ghiță a făcut mai multe dezvăluiri și despre generalul Florian Coldea, care în urma acestora și-a dat demisia din conducerea SRI.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus că lui Sebastian Ghiță autoritățile sârbe îi vor întocmi dosar penal, doarece se afla pe teritorul acelui stat cu acte false, dându-se drept cetățean sloven. „Sebastian Ghiță avea asupra asta acte false, de cetățean sloven”, a spus Dan, la un post TV de știri.

Pentru că Serbia nu este membru stat al Uniunii Europene, procedurile de extrădare a lui Ghiță ar putea să dureze ceva mai mult timp.

Vom reveni cu informații.