Acasă Actualitate (FOTO) Trei urși, surprinși în imagini rare pe DN11 Onești – Târgu...

(FOTO) Trei urși, surprinși în imagini rare pe DN11 Onești – Târgu Secuiesc, în Pasul Oituz, de un fotograf din Onești

 

Trei urși surprinși în liniștea pădurii, fără grabă și fără teamă – acesta este cadrul rar pe care fotograful George Drăgoi din Onești a reușit să-l surprindă zilele trecute, în Pasul Oituz.

Natura încă știe să ofere momente spectaculoase, iar uneori tot ce trebuie este răbdare și respect. Așa s-a întâmplat și pentru fotograful profesionist George Drăgoi, care a surprins imagini impresionante cu trei urși, în habitatul lor natural, în Pasul Oituz.

Scenele au fost surprinse de pe DN11 Onești – Târgu Secuiesc, direct din mașină, fără ca animalele să fie deranjate în vreun fel. Timp de aproximativ 20–30 de minute, cei trei urși și-au văzut liniștiți de-ale lor, oferind un spectacol autentic, rar întâlnit.

Cadrele surprinse sunt deosebite tocmai prin naturalețea lor: nu există intervenție, nu există hrană oferită animalelor, doar o întâlnire tăcută între om și sălbăticie. În fotografii, urșii apar relaxați, în mediul lor, ceea ce transformă imaginile în adevărate mărturii ale vieții sălbatice.

„Fotografii realizate din mașină, fără a hrăni sau interacționa cu animalele. Totul a decurs pe o perioadă de timp între 20 și 30 de minute, timp în care cei trei și-au văzut liniștiți de ale lor. Zi de neuitat, desigur!”, a povestit fotograful. (foto: Drăgoi George)