Handbalistele junioare 3 ale clubului ACS OK Sport Onești au avut parte de un debut perfect în Turneul Final „Perseverență 2”, care se desfășoară la Bacău în perioada 24–28 mai, parte a Campionatului Național de handbal pentru junioare 3.
În prima zi a competiției, fetele s-au impus categoric în fața echipei CSM Olimpia Satu Mare, cu scorul de 34-23 (15-10), oferindu-i astfel un cadou special antrenorului Adrian Sava, care și-a sărbătorit ziua de naștere chiar în ziua meciului.
Duminică, oneștencele vor întâlni HC Talentul este Cheia București, iar luni vor juca împotriva echipei Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, în continuarea luptei pentru locurile 33–40 la nivel național.
În celălalt meci al grupei 1, HC Talentul este Cheia București a dispus cu scorul de 37-33 de Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea.
În grupa a 2-a a Turneului Final „Perseverență 2”, cealaltă reprezentantă a județului Bacău, CSO Buhuși, a câștigat cu 31-28 (19-15) meciul cu CSM Târgu Jiu, iar ACS Kids Tâmpa 2025 Brașov s-a impus cu 29-24 în fața LPS Bistrița.
Turneul de la Bacău reunește formațiile clasate pe locurile 3 și 4 în grupele geografice, care au trecut prin două etape semifinale pentru a ajunge în această fază. Campionatul a început cu aproximativ 140 de echipe împărțite în 16 serii regionale. (foto: ACS OK Sport Onești)











