Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, alături de prefectul județului, Lucian Bogdănel, și de conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), au verifica stadiul lucrărilor de reabilitare a aducțiunii de apă brută Poiana Uzului – Cărăboaia.
Acest contract, în valoare totală de 50 milioane lei, face parte din proiectul regional finanțat prin POIM.
„Până acum, constructorul a montat 2 km de conductă de fontă ductilă, cu diametrul de 800 mm, din lungimea totală de 9,5 km, înregistrând astfel, un progres de 20%.
Aducțiunea nou executată & Stația Cărăboaia vor asigura alimentarea cu apă pentru 12 UAT-uri din județul Bacău, printre care municipiile Moineşti & Oneşti, oraşele Tg. Ocna, Dărmăneşti, precum şi cartiere din Comăneşti, în total peste 217.000 de băcăuani.
În momentul de față, operatorul are demarate lucrări de execuție la principalele conducte de aducțiune și monitorizează constant derularea investițiilor, astfel încât să fie respectate termenele asumate”, a declarat preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.















