Acasă Actualitate (FOTO) URMĂRIRE în pădure cu jandarmii după trei HOȚI DE LEMNE, în...

(FOTO) URMĂRIRE în pădure cu jandarmii după trei HOȚI DE LEMNE, în apropiere de COMĂNEȘTI

 

Trei bărbați care tăiau în mod ilegal arbori din fondul forestier au fost prinși de jandarmii băcăuani după o scurtă urmărire prin pădure.

Cei trei au fost depistați în zona „Lăloaia” de lângă orașul Comănești, la somațiile jandarmilor abandonând uneltele folosite (motofierăstrău, topoare și lanțuri) și încercând să își piardă urma printre arbori, fără succes însă.

În urma constatării făcute în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Bacău, jandarmii le-au întocmit bărbaților actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Silvic.

Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale, iar cantitatea de aproximativ doi metri cubi de lemn din diferite specii a fost predată la Ocolul Silvic Ciobănuș. (sursa: IJJ Bacău)