Grupul LPP, activ în moda mass market, este jucătorul cu cea mai rapidă creştere a businessului de pe piaţa de profil din România în ultimii ani. Și va avea, în câteva zile, un magazin și la Onești.

Grupul LPP, activ în segmentul mass-market de modă, ajunsese în primăvara anului trecut la afaceri de 190 de milioane de euro în România, aproape duble faţă de 2020.

Creşterea a fost susţinută şi de o dezvoltare accelerată în ultimii doi ani, când reţeaua aproape s-a dublat, depăşind pragul de 100 de magazine sub cinci branduri.

Avansul galopant a continuat şi în 2022, când polonezii şi-au bugetat pentru România afaceri de peste 1,7 mld. lei, rezultat ce i-a apropiat de liderul Pepco, un discounter din aceeaşi ţară, Polonia. După rezultatele din 2021, LPP a urcat pe podiumul modei locale, depăşind H&M. Primul loc este ocupat de Pepco, iar pe al doilea se află gigantul spaniol Inditex, proprietarul Zara, conform estimărilor ZF, dat fiind că acesta din urmă nu şi-a publicat încă rezultatele financiare pe România.

Compania LPP are în România peste 100 de magazine sub cinci branduri – Reserved, Cropp, Mohito, House şi Sinsay.

La Onești, se va deschide un magazin Sinsay, acesta fiind brandul cel mai extins, cu circa 50 de unități.

Noul magazin Sinsay de la Onești se va deschide în partea de jos a orașului, lângă magazinele Lidl și KiK, în spațiul în care a funcționat până nu demult showroom-ul producătorului de mobilă Lem’s.

Magazinul Sinsay de la Onești se întinde pe o suprafață generoasă, de peste 1.200 de metri pătrați numai spațiul de vânzare, iar marea deschidere este programată pentru vineri, 13 ianuarie, la ora 09.00.

Cunoscut drept un brand de modă foarte îndrăgit de adolescente, începând din 2019, Sinsay și-a extins portofoliul de clienți prin lansarea conceptului IV, care aduce colecții de haine și accesorii pentru femei, copii și articole pentru casă. Mai mult, extinderea colecțiilor a continuat și anul acesta, astfel încât Sinsay a introdus o colecție permanentă pentru bărbați. (foto mare: imagine ilustrativă)