Omul de afaceri Ștefan Vuza se mândrește cu cea mai mare colecție privată de Lego din lume. Acesta a publicat recent pe rețeaua Linkedin fotografii cu o parte din colecția sa, formată din 12 tematici.
“Sunt colecționar de Lego. Am început acum 19 ani și în timp am construit cea mai mare colecție privată de Lego din lume fără ca acesta să fi fost scopul inițial! Ca antreprenor când nu găseam soluții la problemele mele curente, mă retrăgeam în sălile de Lego și construiam, de multe ori fără harta. Lego te ajută exponențial în creativitate, este foarte bun pentru gândirea pe mai multe planuri simultane și pentru mine a reprezentat odihnă activă!”, a scris antreprenorul pe rețeaua de socializare.
În fotografiile publice se văd patru tematici din cele 12: City Lego, Star Wars Lego, Creator Lego și Technic Lego.
“Colecția completă este compusă din încă opt teme cu 4.520 de modele, la care am lucrat personal 95% și care se desfășoară pe o suprafață de 3.200 de mp”, mai spune Vuza.
Ștefan Vuza deține și conduce compania Chimcomplex, principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea.
Compania a raportat un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro) pentru primul semestru din acest an, în scădere cu 42% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, şi o cifră de afaceri de 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro). (foto: Ștefan Vuza)














