Un steag tricolor lung de 120 de metri a fost elementul central al manifestărilor organizate astăzi în avans la Târgu Ocna, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Sub denumirea „Tricolorul Călător”, procesiunea a adunat sute de copii și numeroși reprezentanți ai administrației locale și județene, transformând evenimentul într-un simbol al coeziunii comunității.
Tricolorul a fost purtat pe străzile stațiunii într-un marș cu puternică încărcătură simbolică, inițiat și susținut de primarul Cristian Ciubotaru.
La eveniment au fost prezente numeroase figuri reprezentantive din zona politică băcăuană: europarlamentarul Dragoș Benea, deputații Lucian Bogdănel și Vasile Budacă, Cristina Breahnă Pravăț – președinte Consiliul Județean Bacău, subprefecții Valentin Ivancea și Olimpiu Tulpan, Vasile Isvoran – vicepreședinte Consiliul Județean Bacău, Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana, cea mai mare din județ ca număr de locuitori, și, nu în ultimul rând, Gelu Panfil, fost vicepreședinte al CJ.
Europarlamentarul Dragoș Benea a transmis: „Tricolorul călător, o frumoasă tradiție patriotică organizată, în preambulul sărbătoririi Unirii Principatelor, în renăscuta stațiune Târgu Ocna, de primarul social-democrat Cristian-Aurelian Ciubotaru şi colaboratorii săi – cu drag de România – din județul Argeş. Un exemplu de autentică unitate şi simțire românească pentru sutele de copii care au purtat Tricolorul pe străzile Târgu Ocnei!”
La rândul său, deputatul Lucian Bogdănel, a scris: „Tricolorul Călător, ce prefațează sărbătoarea Unirii Principatelor, este – deja – parte din memoria şi conştiința comunității târgocnene: procesiunea pe străzile stațiunii cu steagul lung de peste 120 de metri, purtat de brațele a sute de copii, este o mărturie de patriotism autentic în oceanul de uniformizare a lumii tot mai lipsite de repere de azi. Primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru a inaugurat şi menține, consecvent, această frumoasă tradiție locală căreia, personal, îi doresc viață cât mai lungă!”. (foto: Facebook)














