Acasă Actualitate (FOTO) Stăpânul parcărilor! Un șofer din ONEȘTI, prea puțin onest, și-a inscripționat...

(FOTO) Stăpânul parcărilor! Un șofer din ONEȘTI, prea puțin onest, și-a inscripționat locul de parcare de capul lui

 

Locurile de parcare din Onești au reprezentat mai tot timpul un subiect de dispută între șoferi, dar când ele sunt proaspăt asfaltate, frumos lucrate, atunci nerăbdarea posesorilor de mașini de a intra în posesia lor întrece orice limită.

Nici bine nu au terminat lucrătorii DPP de turnat asfalt în parcarea de pe Republicii nr. 66, că un șofer dotat cu o cutie de vopsea albă și o pensulă și-a inscripționat numărul mașinii pe porțiunea de asfalt care i-a făcut cu ochiul mai tare, prea puțin onest și într-o totală desconsiderație față de alți șoferi care au interes să ocupe la rândul lor o parcare în spațiul respectiv.

Operă de artă în toată regula care, din nefericire pentru șoferul care s-a grăbit mai ceva ca fata mare la măritat, îi va aduce acestuia o amendă din partea poliției locale.

Cum e vorba, ce-și face omul cu mâna lui…. (foto: curieruldeonesti.ro)

P.S. – Am acoperit numărul mașinii pentru a-l feri pe autorul nefericitei „opere” de sudălmi care sigur l-ar amărî și mai mult, pe lângă amenda primită.