Aula Bibliotecii „Radu Rosetti” din Onești a fost, vineri, gazda unui spectacol plin de emoție și culoare, în care tradițiile românești au prins viață prin glasurile și pașii preșcolarilor. Sub coordonarea prof. Tudor Tatiana, de la Școala Gimnazială „George Călinescu”, copiii de la grădinițe din Onești și din localitățile învecinate au oferit publicului spectacolul „Mândru sunt că sunt român”, un adevărat omagiu adus obiceiurilor populare și sărbătorilor de iarnă.
„Sub coordonarea Prof. Tudor Tatiana de la Școala Gimnazială „George Călinescu” Onești, preșcolari de la grădinițe din Onești și din împrejurimi au participat astăzi în Aula Bibliotecii „Radu Rosetti”, în cadrul spectacolului „Mândru sunt că sunt român”.
Cei mici au adus în fața părinților obiceiuri populare autentice și poezii dedicate sărbătorilor de iarnă, transformând evenimentul într-o adevărată celebrare a tradițiilor românești și a emoției copilăriei.
Felicitări tuturor pentru bucuria, entuziasmul și dragul cu care au transmis spiritul românesc!” transmite Biblioteca Oneşti. (foto: Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești)












