La începutul acestei săptămâni, mai precis marţi, 9 aprilie, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești au susținut o sesiune de instruire cu personalul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna.
În cadrul activității, pompierii militari au prezentat o serie de măsuri specifice diverselor situații de urgență gestionate, precum și modul de comportare și acțiune în cazul producerii acestora.
Totodată, au fost prezentate și tehnicile și manevrele de acordare a primului ajutor în caz de hemoragii, plăgi, fracturi, sufocare și intoxicații. (foto: ISU Bacău)













