Evenimentul „Poetul în cetate” a luat amploare la Onești, aflându-se la a doua ediție. Acesta s-a desfășurat în spațiul multimedia al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, pornind de la ideea jurnalistului Ion Moraru și a scriitoarei Ștefania Pușcalău, în colaborare cu Fundația Națională „George Călinescu”, Direcția de Cultură din cadrul Primăriei Oneşti și cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.
„Domnul director al Bibliotecii, Ionuț Tenie, a răspuns prompt inițiativei noastre și ne-a ajutat cu organizarea evenimentului, punându-ne la dispoziție un spațiu primitor și colorat, căruia noi i-am dat și mai multă culoare, de data aceasta, autumnală. Prima ediție a „Poetului în cetate” a fost organizată în primăvară, cu titlul „Florii cu poezii”, și pentru că a avut succes și am descoperit că mai există dorință de poezie în cetatea Oneștilor, am prins curaj să propunem și o a doua întâlnire a oamenilor de litere și a tuturor celor interesați de cultură”, ne-a comunicat Ștefania Pușcalău.
Președinta Fundației „George Călinescu”, prof. Emilia Boghiu, împreună cu prof. Gabriela Gârmacea au fost moderatoarele evenimentului, iar poeții care și-au prezentat rând pe rând creațiile proprii au fost numiți în ordine alfabetică. Surpriza evenimentului a constat în faptul că lista celor doritori să recite poezii s-a modificat la fața locului, existând persoane care nu publică neapărat, dar care au vrut să citească sau să recite, fiind prezente în sală, iar gazdele au fost foarte deschise, fiecare respectând tema – poezii în culorile toamnei.
Recitările de versuri s-au intercalat cu muzică la acordeon cântată de Ionel Stan, din Comănești, membru al Grupului Literar „Metafore comăneștene”, cenaclu condus de Mădălina Miron, seara căpătând, prin muzica dumnealui, un aer boem și o atmosferă a bistro-urilor franțuzești.
S-au aflat la eveniment scriitori, profesori și poeți din tot județul Bacău, oameni de presă, elevi de liceu și studenți, semn că lumea mai are nevoie de astfel de întâlniri menite să umple sufletul.
Au recitat: Alin Apostu, Constanța Caităr, poet Alexandru Dumitru, prof. Ștefan Epure, prof. Doina Ionescu, prof. Cristina Iscru, Celestina Mitroiu, jurnalist Ion Moraru, poet Aurica Nistor, poet Ștefania Pușcalău, Andrei Spoială, poet Vasile Vrășmașu, Florin Neagu, Nicu Tudose, prof. Gabriel Fornica-Livadă, iar prin versurile lor, o seară de toamnă obișnuită s-a transformat într-una specială.


























