E anchetă în Argeş, după ce un şef de post de poliţie a fost prins „în acţiune” cu o subalternă. Soţul femeii, militar la o unitate din Braşov, i-a dat în vileag, după ce i-a filmat pe geamul secţiei. A vrut să-i confrunte pe amanţi, dar cei doi s-au baricadat în birou. Cum n-a reuşit să-i convingă să discute, soţul înşelat a sunat la 112 şi a chemat mascaţii. Cei doi poliţişti au ieşit doar când au venit colegii de la trupele speciale, relatează observatornews.ro.

Ea – o tânără blondă, agentă la Postul de Poliţie Schitu Goleşti. Bărbatul de 37 de ani pe care îl sărută cu patos – şeful de post şi fost președinte județean al Sindicatului Europol. Totul se petrece în chiar sediu, aproape de miezul nopţii.

Soţul agentei, militar şi el, ar fi avut bănuieli că femeia nu îi este fidelă. De aceea o şi urmărea. Joi noaptea i-a filmat ca să aibă dovadă. Cu suspiciunea confirmată, bărbatul înşelat a vrut să-i confrunte pe cei doi. Poliţiştii s-au baricadat însă în birou şi n-au vrut să deschidă uşa. Aşa că bărbatul a sunat la 112 şi i-a reclamat că întreţin relaţii sexuale.

„La fața locului s-au deplasat ofițeri cu funcții de conducere, din verificări stabilindu-se că cei doi au fost planificați în serviciu între orele 14:00-22:00, iar după terminarea programului s-au încuiat în interiorul Postului de Poliție, fără ca ulterior să dea curs solicitărilor de deschidere a ușii de acces”, a declarat Florin Popa, IPJ Argeş.

Niciunul dintre şefi nu i-a convins să vină afară. Aşa că în scenă au intrat şi mascaţii. Trupele speciale au dat buzna şi au ţipat la ei: Atenţie, avem glonţ pe ţeavă! „Surse Observator spun că femeia l-a convins pe şeful de post să încuie uşa de teamă că militarul, care ar fi avut acces la armament, ar fi putut să le facă rău. Intervenţia mascaţilor nu ar apărea pe fişa de intervenţia din acea noapte”, a transmis reporterul Observator.

Şeful de post şi subalterna sunt acum cercetaţi disciplinar de şefii lor. (foto: captură video)