Miercuri 31 august 2022, în piațeta Primăriei orașului Târgu Ocna, a avut loc Festivitatea de absolvire a promoției 2022, eveniment marcat și de aniversarea 25 de ani de la înființarea Școlii.
La eveniment au participat secretarul de stat al Ministerului Justiției, domnul Bogdan ILEA, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, domnul comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN, directorilor de unități penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, reprezentanților instituțiilor de învățământ liceal și universitar, reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În acest moment plin de semnificații, la acest frumos eveniment s-a aflat și domnul colonel în rezervă Ioan Grefu, primul comandant al Școlii, cel care a pus bazele acestei instituții de învățământ la Târgu Ocna.
Festivitatea a avut ca momente principale: prezentarea onorului Secretarului general al Ministerului Justiției/Directorului general al ANP, trecerea în revistă a absolvenților, salutul drapelului, salutul reprezentantului Ministerului Justiției/Directorului general către absolvenți, discursul directorului școlii, cuvântul reprezentantului Administrației Naționale a Penitenciarelor/ citirea deciziei de acordare a gradului profesional, depunerea jurământului de credință, anunțarea șefului de promoție 2022, discursul Primarului orașului Târgu Ocna, Cristian Ciubotaru, discursul Directorului general al A.N.P./discursul secretarului general al Ministerului Justiției, intonarea Imnului național și, în final, defilarea promoției de absolvenți. (sursa: comunicat Primăria Orașului Târg Ocna)





























