Biblioteca Municipală „Radu Rosetii” Oneşti a devenit un punct de atracţie pentru copii şi tineri din tot judeţul, după procesul de modernizare prin care a trecut. Cei mai recenți vizitatori ai bibliotecii din Onești sunt elevi de la școlile din Oituz, Dofteana și Mănăstirea Cașin.
„Suntem încrezători și optimiști când vedem satisfacția și bucuria pe chipul copiilor atunci când vin la bibliotecă!!!
Suntem și mai bucuroși atunci când întâmpinăm elevi de la Mănăstirea Cașin sau Oituz sau Dofteana care vin pentru prima dată la bibliotecă, dar care, vor reveni cu siguranță!
Suntem fericiți să le putem oferi liceenilor spații de lucru moderne unde să își poată desfășura proiectele!
Suntem fericiți ca veniți și reveniți la biblioteca Rosetti!!!”, au transmis reprezentanții bibliotecii din Onești. (foto: Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti)


















