Ce spuneți de o vacanță de primăvară la Slănic Moldova? Plaiurile mioritice probabil că nu sunt nicicând mai bine puse în valoare de un anotimp! Natura prinde viață, iar verdele inundă văile, câmpiile, munții, totul într-o simfonie a culorilor.
La intrarea în Slănic Moldova, dispus în cadrul unui parc care se întinde pe o suprafaţă de peste 5 mii de metri pătrați, se află Complexul Turistic „Poiana Verde”. Locul e un mic colţ de rai, cu multă linişte, aer curat şi peisaje de munte care îţi vor încărca bateriile. Până și restaurantul oferă înainte de toate o experiență vizuală de neratat, iar mâncarea, tradițional românească ori inspirată din bucătăria internaţională, dar adaptată la gusturile autohtone, face toții banii. Nu în ultimul rând, plating-ul este şi el un spectacol în sine.
Să facem prezentările!
Georgiana, Bogdan, Crina, Radu, Bianca şi Alex. Ei sunt cei șase tineri entuziaști care, de curând, au început să scoată la suprafaţă potențialul enorm al complexului „Poiana Verde”. Cu o experienţă de lucru în domeniu remarcabilă, la Hotel Dobru și la Vila Teleconstrucția, noii administratori ai complexului „Poiana Verde” au punctat deja hotărâtor, spre satisfacţia oaspeţilor.
„Sejur foarte, foarte plăcut, inclusiv cu copiii. Oameni primitori, mâncare extraordinară, copiii au primit chiar și supliment când au mai cerut o porție pentru că le-a plăcut foarte mult. Ciubărul este minunat, împrejurările la fel. Camerele stil vechi, mobilierul la fel, însă suficient de confortabil. Am reveni oricând cu drag”, a apreciat o turistă venită de la Ploieşti, în ultima recenzie a locației.
De când s-au implicat în acest proiect, Georgiana, Bogdan şi ceilalți asociaţi ai lor, în fapt prieteni buni, au pus pe picioare un complex turistic care pune preț pe calitatea serviciilor și a experienței oferite. O infuzie de know-how care chiar face diferența!
„Suntem un grup de tineri plini de talent și de pasiune, și nu ne este frică să inovăm sau să încercăm lucruri noi. Pasiunea noastră pentru turism vrem să o inspirăm tuturor clienților noștri și se reflectă asupra muncii pe care o depunem pentru ca oaspeții noștri să se simtă cât mai bine, indiferent pentru ce perioadă aleg să ne calce pragul”, spun administratorii „Poiana Verde”.
O oază de liniște, așa ar putea fi descris, în câteva cuvinte, Complexul Turistic „Poiana Verde”. Pentru că este situat într-o zonă oarecum izolată (la 3 km de centrul stațiunii și la 1,5 km de Pârtia Nemira), Complexul „Poiana Verde” este ideal pentru cei care vor să fie într-un loc frumos și, totuși, să simtă că măcar o bucată de pădure le aparține lor și doar lor.
Domeniul, care se întinde pe mai bine de 5 mii de metri pătrați, este mai mult decât ofertant:
– PENSIUNE : 12 Camere duble
– RESTAURANT : capacitate 80 de locuri
– SALĂ DE CONFERINȚĂ :50 de locuri
– TERASĂ : 50 locuri
– VILĂ : 7 camere, bucătărie, living
– CIUBĂR
– FOIȘOR CU GRĂTAR
Complexul Turistic „Poiana Verde” oferă meniu a la carte cu preparate tradiționale și internaționale. Se pot organiza nunți, botezuri, aniversări și pot fi găzduite tabere și teambuildinguri.
OFERTĂ PACHET CU PENSIUNE COMPLETĂ PENTRU DOUĂ PERSOANE (cazare 5 nopți + mic dejun, prânz și cină) începând de DUMINICĂ până VINERI – 1.500 de lei, ofertă valabilă până pe 16.06.2023. (P)

























