Răsturnare de situaţie în cazul celor doi iubiţi, un tânăr de 22 de ani din comuna Tamași și o fată de 21 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu care au fost acuzaţi că au jefuit împreună şapte magazine într-o noapte.
Deşi cei doi au negat de la început implicarea altor persoane, poliţiştii secţiei rurale Răcăciuni au reuşit să identifice un al treilea participant la jafuri. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, frate cu suspecta reţinută iniţial.
Poliţiştii au indicii solide că acesta, împreună cu iubitul surorii lui, au furat bani din două magazine, în comuna Sascut. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
În ceea ce privește pe așa-zișii Bonnie și Clyde, care au sustras bunuri și bani, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, bărbatul de 21 de ani este și el arestat preventiv, iar partenera lui este cercetată în arest la domiciliu, pentru că are doi copii mici. (sursa: stirileprotv.ro; foto: captură video)