Duminică, 16 aprilie, în zona străzii Energiei nr. 36 din municipiul Bacău, polițiștii locali au depistat mai mulți tineri care au aruncat coji de semințe și alte ambalaje pe jos. Pe lângă măsurile sancționatorii la solicitarea polițiștilor locali au curățat domeniul public.
„Astfel de fapte sunt mereu în atenția patrulelor de serviciu, atât în parcuri, foișoare, zonele de promenadă, cât și în zonele unde se adună tineri frecvent.
Polițiștii locali au aplicat începutul anului până în prezent un număr de 82 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.400 lei, pentru disconfortul creat de persoanele care aruncă în locuri publice ambalaje, mucuri de țigară, coji de semințe și consumă băuturi alcoolice.
Facem apel la spiritul civic al cetățenilor din municipiu, de a ne sesiza ori de câte ori întâlnesc situații în care se încalcă normele de conviețuire socială.
Nu uitați : 0234/986 este numărul de telefon al Poliție Locale Bacău.
Vă încurajam să îl folosiți ori de cate ori observați situații în care nu se păstrează curățenia!”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Bacău. (foto: Poliția Locală Bacău)












