Câteva mii de persoane protestează în București, în Piața Victoriei și la Universitate, față de restricțiile impuse de autorități pentru limitarea Covid-19. Protestatarii au plecat în marș spre Piața Victoriei, oamenii scandează „Libertate”, „Hoții” și „Demisia.” 3.000 de persoane au plecat în marș din Piața Universității spre Piața Victoriei, unde se află alte 3.000 de persoane. Protestul din Piața Universității este organziat de AUR, relatează observatornews.ro.

Câteva mii de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei. Protestatarii au intonat Imnul. În piaţă sunt mame cu copii în braţe, fără a fi păstrată distanţa şi fără ca cineva să poarte mască de protecţie.

Protestatarii solicită ridicarea stării de alertă, renunțarea la impunerea directă sau indirectă a vaccinării, renunțarea la folosirea certificatului verde, precum și menținerea unităților de învățământ deschise, fără constrângeri, dar și accesul nediscriminatori la servicii de sănătate, fără transformarea unor spitale în unități Covid. O altă revendicare privește plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

”Avem imunitate, fără paşapoarte”, ”Libertate”, ”Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi” – strigă protestatarii care cer renunţarea la certificatul verde şi nu vor impunerea vacinării, susţinând că aceasta nu este o soluţie.

Protestatarii au transmis care le sunt revendicările:

1) Solicităm autorităţilor renunţarea urgentă şi definitivă la folosirea “certificatului verde” Covid pe teritoriul României.

2) Cerem ridicarea imediată a stării de alertă, care a fost prelungită în mod nejustificat şi nefundamentat din luna mai 2020 până în prezent, asigurând un cadru propice pentru numeroase abuzuri ale autorităţilor şi încălcări de drepturi ale cetăţenilor, care trebuie să înceteze.

3) Solicităm autorităţilor oprirea tuturor măsurilor de segregare a populaţiei României pe criterii medico-sanitare.

4) Solicităm autorităţilor renunţarea la orice formă de impunere directă sau indirectă a vaccinării obligatorii de orice tip.

5) Solicităm autorităţilor să promoveze şi să permită utilizarea tratamentelor medicamentoase dovedite eficiente în stadiile timpurii ale infecţiei cu Sars-Cov2, pentru evitarea supraaglomerării spitalelor.

6) Solicităm autorităţilor oprirea tuturor măsurilor abuzive şi discrimitatorii la adresa unor categorii profesionale (cadre medicale, personal MAI, personal ISU, cadre didactice, studenţi, etc).

7) Solicităm menţinerea deschise, cu prezenţă fizică, a tuturor unităţilor de învăţământ, de la cel preşcolar până la cel universitar, fără mască obligatorie, fără constrângeri de niciun fel (testare obligatorie pentru elevi şi studenţi, certificat verde pentru profesori, etc).

Solicităm autorităţilor renunţarea imediată la măsurile restrictive, dovedite inutile şi ineficiente, care afectează activitatea unor sectoare întregi din economie, atât la nivelul angajatorilor, cât şi al angajaţilor.

9) Solicităm autorităţilor să asigure accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate al tuturor cetăţenilor, fără a transforma spitale întregi în unităţi dedicate covid – măsura care duce la creşterea dramatica a mortalităţii în rândul pacienţilor care suferă de alte afecţiuni grave, acute sau cronice.

10) Solicităm autorităţilor reglementarea strictă şi plafonarea urgentă a preţurilor la energie şi gaze, a căror creştere explozivă poate afecta serios nivelul de trai al multor cetăţeni Români, pe fondul inflaţiei, crizei economice, şi apropierii sezonului friguros.

11) Solicităm Guvernului României şi tuturor autorităţilor statului Român sa înceteze adoptarea şi aplicarea unor măsuri şi restricţii abuzive şi nelegale, care, sub pretextul pandemiei, încalcă Constituţia României si drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor Români.

12) Solicităm cu fermitate ca cele trei puteri din stat (Executivă, Legislativă şi Judecătorească) să respecte Constituţia României şi să îşi respecte cu stricteţe toate atribuţiile, responsabilităţile şi regulamentele specifice de funcţionare. (foto: libertatea.ro)