La inițiativă preotului protopop Ioan Bârgăoanu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Pr. Dorin Geaboc – Bădic, prin intermediul Parohiei „Blidari”, din cadrul Protopopiatului Onești, a implementat proiectul „De la Auz la Inimă și de la Cuvânt la Faptă”.
Astfel, în ziua de luni, 23 octombrie 2023, membrii Asociației Naționale a Surzilor din România, Filiala Bacău, au fost invitați să poposească pe meleaguri ștefaniene, printr-un pelerinaj la Mănăstirea Bogdana și la Biserica Voievodală din Borzești, organizat de Pr. Dorin Geaboc – Bădic.
La orele prânzului, drumul pelerinilor s-a oprit la Protopopiatul Onești, unde au înălțat rugăciuni în Capela „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” și apoi, s-au bucurat de ospitalitatea gazdei, Pr. Protopop Ioan Bârgăoanu, care i-a invitat pe toți să servească prânzul în cadrul Cantinei Centrului Multifuncțional „Logos”, care zi de zi oferă un prânz cald, la fereastra bucuriei, tuturor celor care-l solicită.
Prin acest demers duhovnicesc, atât Parohia Blidari, cât și Protopopiatul Onești au urmărit să pună în valoare chipul lui Dumnezeu din om și necesitatea de a propovădui Cuvântul Evangheliei, depășind barierele auzului și a glasului, transpunând Cuvântul lui Hristos în inimă prin faptă.
(A consemnat: Pr. Petru Pavăl – Secretar al Protopopiatului Onești)



















