Primii refugiați ucraineni au sosit la Onești, iar o tânără familie a fost cazată la pensiunea Popas Basarabia, situată la ieșirea din oraș spre Brașov.
Este vorba despre cinci persoane, doi adulți și trei copii care, în ciuda momentului dificil pe care îl trăiesc după ce Rusia le-a invadat și bombardat țara, obligându-i să se refugieze departe de casă, au găsit totuși puterea să zâmbească.
„Inevitabilul s-a produs, ei sunt prima familie de tineri refugiați din Ucraina pe care i-am găzduit și prieteni cu inima mare au adus hăinuțe și diverse produse”, au transmis administratorii pensiunii, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.
Numeroși oneșteni, antreprenori ori simpli oameni, și-au manifestat dorința de a găzdui refugiați ucraineni care fug din calea bombardamentelor rușilor.
56.371 de cetățeni ucraineni au intrat prin punctele de trecere a frontierei în România, de la începutul conflictului până duminică, la ora 16:00, iar dintre aceștia peste 28.000 au plecat în alte țări, astfel că au rămas în România 28.197 de cetățeni ucraineni, a anunțat duminică Lucian Bode, ministrul de Interne. Dintre aceștia doar 318 au solicitat până în prezent cazarea în unul din cele 6 centre de azil.
În altă ordine de idei, la propunerea Rusiei, partea ucraineană a acceptat să participe la negocieri. Discuţiile între cele două delegaţii ar urma să aibă loc în această dimineață la Gomel, în Belarus. (foto: Popas Basarabia)











