Primele imagini de la locul accidentului grav care a avut loc, luni după-amiază, la Moinești, și în urma căruia au rezultat șapte victime.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un accident grav, cu șapte victime și patru autovehicule implicate a avut loc, luni după-amiază, în jurul orei 14.00, la Moinești, pe strada Lunca. Din sursele UNU pe Trotuș, un bărbat de 56 de ani, care se deplasa cu mașina dinspre Moinești spre Comănești, ar fi pătruns pe contrasens avariind alte trei autoturisme.
„În cursul acestei zile, în jurul orei 14:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină în orașul Moinești, pe strada Lunca, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui accident rutier.
La fața locului a intervenit o autospecială de stingere, o descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești și trei ambulanțe SAJ.
În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că, în accident au fost implicate 4 autoturisme, în care se aflau șapte pasageri.
Dintre aceștia, șase au fost transportați la CPU Moinești de către ambulanțele SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Bacău. (foto: Facebook)