Pompierii de la ISU Bacău au adus emoție, bucurie şi un strop de speranță în sufletele unor copii mai puţin norocoși la început de an şcolar.
„Pentru noi, cel mai frumos cadou este faptul că avem șansa de a aduce bucurie pe chipurile semenilor”, spune ISU Bacău, acolo unde pompierii au oferit ghiozdane și rechizite copiilor mai puțin norocoși la început de an şcolar.
„Cu ghiozdanele echipate, nerăbdători să afle cu ce gânduri au început micuții școala și cu multe sfaturi pentru aceștia, pompierii au vizitat cinci familii din județul Bacău.
Indiferent de circumstanțe, educația reprezintă cel mai sigur drum spre reușită, acesta este îndemnul pe care l-am transmis celor mici. Dragi copii, vă dorim să aveți parte de un an școlar încununat de succese”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereș. (foto: ISU Bacău)













