Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, în satul Gârleni, comuna Gârleni, după ce o șoferiță a plonjat cu mașina într-un șanț.  Atât conducătoarea auto, cât și pasagera din dreapta au scăpat doar cu o sperietură zdravănă.

„În cursul acestei dimineți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Gârleni, sat Gârleni, în urma unui apel care anunța faptul că un autoturism este căzut în șanț.

Apelul pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost primit în dispeceratul ISU-SAJ în jurul orei 05:30.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat descarcerarea, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La sosirea forțelor de intervenție, nu au fost găsite persoane încarcerate. Cele două persoane de sex feminin aflate în autoturism au ieșit singure. Cele două victime au refuzat transportul la spital.

Pompierii băcăuani au asigurat măsurile PSI”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.