Acasă Actualitate UPDATE: (FOTO) Polițiștii oneșteni caută un PIROMAN, după ce 4 CASE AU...

UPDATE: (FOTO) Polițiștii oneșteni caută un PIROMAN, după ce 4 CASE AU ARS într-o lună, în comuna Gura Văii. „Ne amenință, zice că NE DĂ FOC”. Cine ar fi SUSPECTUL

 

UPDATE – 09.13: Bărbatul bănuit că ar fi INCENDIAT patru case în Gura Văii, REȚINUT de polițiștii oneșteni – DETALII ȘI VIDEO AICI

ȘTIREA INIȚIALĂ

Este anchetă în comuna Gura Văii, de lângă Onești, după ce patru case au ars în decurs de o lună. Ultimele două, chiar în noaptea de marți, 24 septembrie, spre miercuri, 25 septembrie. Unii dintre localnici cred că focul a fost pus de un bărbat din sat, care i-ar fi amenințat anterior și a dispărut. 

Pompierii nu au stabilit încă dacă este vorba de o mână criminală, iar polițiștii fac cercetări.

Doua case, in care nu locuia nimeni, au ars în comuna Gura Văii, la o distanță de câteva sute de metri.

Alexandru Bejenaru, comandant Detaşament de Pompieri Oneşti: Incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi. După finalizarea operaţiunii de intervenţie, în timp ce se întorceau către subunitate, echipajele au observat un incendiu la o altă locuinţă ce se manifesta în interiorul acesteia.”

Dintre cele patru gospodării arse în total, doar una era locuită.

Cristian Vasile, proprietarul unei case, pentru stirileprotv.ro: ”Nu a mai rămas nimic. Nimic, nimic, uite, hainele astea care eram cu ele încolo nu am nimic. Vine iarna. Nu ştiu ce oi face.”

Radu Cioclu, proprietarul altei case: ”Din câte am aflat, cineva a dat foc la mai multe case.”

Până când poliţiştii vor reuşi să facă lumină în acest caz, unii localnici se tem că printre ei umblă un piroman. Îl bănuiesc pe un bărbat de 60 de ani, pus pe scandaluri.

Melania Sfârlog, localnică: ”Ne ameninţă, zice că ne dă foc. Și la vecinul a zis că dă foc la toţi vecinii.”

Poliţiştii au demarat o anchetă, însă bărbatul asupra căruia este aruncată bănuiala nu este de găsit, de aseara.

Anchetatorii îl caută, să vadă dacă are vreo legătură cu cele întâmplate. (foto: captură video stirileprotv.ro)