Acasă Actualitate (FOTO) Paznicul unei terase, AMENINȚAT CU CUȚITUL de doi adolescenți. Cum s-a...

(FOTO) Paznicul unei terase, AMENINȚAT CU CUȚITUL de doi adolescenți. Cum s-a încheiat CONFLICTUL

 

Amenințat cu cuțitul în timpul serviciului, agentul de pază de la un restaurant de pe strada Erou Ciprian Pintea din municipiul Bacău a solicitat la miezul nopții trecute sprijinul jandarmilor.

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în scurt timp și a identificat pe terasă doi tineri care aveau asupra lor cuțitele cu care îl amenințaseră mai devreme pe cel însărcinat cu menținerea ordinii în restaurant.

Faptul că încă nu au împlinit vârsta majoratului nu i-a împiedicat pe cei doi să poarte câte un cuțit într-un loc public, la ora când ar fi trebuit să fie acasă și gândurile lor să se îndrepte spre începerea școlii.

Jandarmii le-au ridicat cuțitele în vederea confiscării și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ,,Port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”și ,,Amenințare”, care au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale. (sursa: IJJ Bacău; foto mare: imagine ilustrativă)