Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor, care s-au desfășurat recent în Portugalia, la Braga, i-a oferit prilejul oneșteanului Mihai Gosav să-și treacă în palmaresul deja foarte bogat o nouă performanță de excepție. Mihai Gosav a devenit campion european la judo, la categoria +100 kg, Master + 50 de ani, confirmând astfel că a rămas un sportiv de top, în ciuda faptului că nu mai este la prima tinerețe.
Mihai Gosav a fost prezent la competiția din Portugalia în calitate de sportiv al SCM Bacău, iar performanța sa de la Braga a fost completată de medalia de argint cucerită tot la judo de Ștefan Moraru (categoria +81 kg), și el legitimat la clubul din Bacău.
La competiția de la Braga, unde au fost prezenți sportivi din 32 de țări, Mihai Gosav și Ștefan Moraru au reprezentat IPA (International Police Association) România. (foto: Facebook)












