O nouă tragedie s-a produs vineri pe „Drumul Morţii” DN2-E85, un bărbat pierzându-și viața în urma unui accident teribil, în care au fost implicate trei autovehicule. Alte trei persoane au fost rănite.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, localitatea Poșta Câlnău, județul Buzău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, dintre care o persoană a decedat.
Accidentul s-a produs în jurul prânzului, când trei autovehicule au intrat în coliziune, pe raza localității Poșta Câlnău, județul Buzău, după ce un șofer a pătruns pe contrasens.
Cercetările polițiștilor au arătat că un autovehicul condus pe direcția Râmnicu Sărat – Buzău, de către un prahovean în vârstă de 50 de ani, a intrat în coliziune cu alte două mașini care circulau din sens opus. La volanul acestora se aflau un șofer de 57 de ani, din Vrancea, și o șoferiță de 50 de ani, din Buzău.
Impactul a fost violent, iar șofer de 50 de ani din Prahova a suferit răni grave, fiind și încarcerat. Din păcate, manevrele de resuscitare n-au avut succes, personalul medical care a intervenit la fața locului fiind nevoit să declare decesul bărbatului.
IPJ Buzău: „Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului din Prahova, care conducea o autoutilitară, cu rănirea unui pasager al acestuia, un bărbat de 32 de ani, tot din Prahova, și cu rănirea șoferului din Vrancea”. O a patra victimă a scăpat cu răni ușoare. (foto: ISU Buzău)











