Acasă National / Externe (FOTO) O nouă TRAGEDIE pe ”Drumul Morții” DN2-E85. Un bărbat A DECEDAT,...

(FOTO) O nouă TRAGEDIE pe ”Drumul Morții” DN2-E85. Un bărbat A DECEDAT, în această după-amiază, într-un ACCIDENT GROAZNIC, între un TIR și un autoturism

 

Continuă șirul tragediilor pe DN2-E85, supranumit și ”Drumul Morții”. O persoană a murit astăzi, în urma unui accident rutier teribil, care a avut loc între Suceava și Siret, pe raza localității Grănicești, între un TIR și un autoturism.

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ Suceava.

În accidentul rutier au fost implicați doar conducătorii auto ai celor două autovehicule. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat, în stare de inconștiență.

Pompierii militari au reușit extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate și l-au predat echipajelor medicale și paramedicale aflate la fața locului.

Din nefericire, victima a fost declarată decedată de către personalul Serviciului de Ambulanță Județean.

Tot în județul Suceava, și tot pe DN2, cinci persoane au fost rănite ieri după ce un microbuz și un camion s-au ciocnit, după cum UNUpeTrotuș a relatat AICI.

Toate victimele au fost transportate la spital.

Accidentul în care au fost implicate un camion şi un microbuz s-a produs în zona localităţii Iacobeşti. (foto: ISU Suceava)