O nouă tragedie de DN2 – E85, supranumit „Drumul morţii”! O persoană a murit și alte cinci au fost rănite în urma unui accident teribil, în Vrancea.
Accidentul s-a produs pe DN2 Râmnicu Sărat – Focșani, în afara localității Golești, județul Vrancea. Trei mașini au fost implicat în coliziune, iar în urma evenimentului un bărbat de 62 de ani a intrat în stop cardio-respirator și a murit iar alte cinci au fost rănite. Trei dintre acestea au fost transportate la spital.
„Vineri, 26 iulie, la ora 16.04, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier pe E85 – trei autovehicule implicate, o victimă încarcerată. La solicitare au fost alocate 3 ambulanțe SAJ, tip B2 și C2, și un echipaj de descarcerare. La accident au fost identificate 6 victime.
O victimă în vârstă de 62 de ani, sex masculin, în stop cardio respirator, a fost declarată decedată, după aplicarea manevrelor de resuscitare avansate fără răspuns.
Trei victime cu politraumatism prin accident rutier au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe Focșani. Două victime au fost evaluate de către echipajele medicale și au refuzat transportul la spital”, au comunicat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). (foto: ISU Vrancea / SAJ Vrancea)











