În această dimineață, în jurul orei 06.30, pe strada Aeroportului din municipiul Bacău, unui bărbat care se deplasa către locul de muncă i-a luat foc autoturismul.

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, aflați în deplasare în zonă, au observat incendiul și imediat au anunțat prin apel la 112 despre producerea acestuia.

Până la sosirea echipajelor de stingere a incendiilor de la ISUJ Bacau, aceștia au blocat cu autospecialele Jandarmeriei ambele sensuri de circulație și au intervenit folosind extinctoarele din dotarea autospecialelor.

Din păcate incendiul a fost violent, s-a extins instantaneu, cele două extinctoare folosite nefiind de ajuns pentru stinge incendiul produs la motorul autoturismului, care avea ca sursa de alimentare instalația GPL.

La scurt timp au sosit membrii echipajului de stingere a incendiilor cu autospeciala I.S.U. Bacău, care au stins în totalitate incendiul.

S-au înregistrat doar pagubele materiale, nicio persoană nu a fost rănită.