Acasă Actualitate (FOTO) O mașină A ARS ca o torță în mijlocul câmpului, cuprinsă...

(FOTO) O mașină A ARS ca o torță în mijlocul câmpului, cuprinsă de FOCUL făcut pentru distrugerea VEGETAȚIEI USCATE

 

Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină, ieri, după ce o mașină a luat foc în mijlocul câmpului, în satul Hemeiuș, comuna Hemeiuș.

Incendiul s-a produs pe un teren agricol din Hemeiuș și cel mai probabil a fost provocat de proprietarul mașinii. Acesta a încercat să curețe prin incendiere vegetația uscată aflată pe o parcelă de teren, doar că flăcările s-au extins și au cuprins și mașina bărbatului.

“În urma incendiului au ars un autoturism, în proporție de 90%, și vegetație uscată pe o suprafață de circa 5.000 metri pătrați”, au declarat reprezentanții ISU Bacău.