Poezia se află, în ultima vreme, într-un con de umbră nejustificat. Poate ne grăbim prea mult, prea des. Dar poezia e o nevoie. 

În Era Digitală, când atenţia ne este permanent distrasă şi valorile noastre tind să fie atât de materiale, de lumeşti, poezia rămâne o oază de sensibilitate în care semnificaţia cuvintelor rămâne plină de magie.

Adina Nicula este o fostă profesoară de limba engleză din Onești, care în 2012 a ales să se mute în București, după 7 ani în care a predat limba engleză în liceele din Onești. În Capitală lucrează tot ca profesoară de engleză, gradul I, dar și-a descoperit și o nouă vocație, începând să scrie poezii. Așa a luat naștere volumul “Cerul este mai albastru acolo unde m-am născut”, care cuprinde un număr de 60 de poezii.

Dorul de locurile natale mi-a reînviat amintirile în care teme precum iubirea, natura și spiritualitatea se regăsesc în cele 60 de poezii ale colecției, creând imagini grăitoare ale peisajelor mirifice de pe Valea Trotușului.

Timpul trece pentru noi toți, dar ceea ce rămâne este emoția, sentimentul, revelația care ne face să descoperim bogăția sufletească și naturalețea vieții trăite simplu și frumos, spune prof. Adina Nicula.

Cel mai probabil, volumul de poezii va fi lansat la Onești în a doua jumătate a lunii august, cel puțin aceasta este dorința autoarei.

“M-am îndrăgostit”, poezia pe care o redăm mai jos, este una dintre operele ce se regăsesc în volumul “Cerul este mai albastru acolo unde m-am născut”, al prof. Adina Nicula.

M-am îndrăgostit

I-am spus cerului că m-am îndrăgostit,

I-am spus albastrului său infinit,

Că în sfârșit am văzut iubirea din vis,

I-am spus că știu de ce soarele a răsărit,

Trimițând razele lui pe-același covor verde aprins.

 

Sunt astăzi aici și văd cum din suflet a răsărit un dor de nedescris,

Un dor de dealul cel înverzit,

Un dor de mirosul de salcâmi înfloriți,

De grâul cel încolțit și de cozonacul cel rumenit,

Un dor de colacii cu mac…

Iată, văd macii pe dealul iubit,

Mă dor ochii de atâta verde crud și nesfârșit…

Și zbor …

Am sufletul ușor când stau la mine-n pridvor,

Privesc afară și încep să mă cufund în iubire și dor

Și-n gând îmi vine un cântec dulce, duios

E însorit și privesc cerul oțelit,

Cum se deschide ca o mare de un albastru nesfârșit.

Departe dealul se scaldă în soarele mult iubit,

Totul arată atât de veșnic și viu!

Păsărelele mă asurzesc de cântecul lor fericit,

E multă iubire în jur și simt cum în piept mi se zbate-o dorință,

Văd de-aici o reflecție pe cer ca-n oglindă,

O liniște îmi cuprinde întreaga ființă

Și totul pare acum cu putință.

Privesc la cerul care parcă-i mai albastru ca oricând,

Pământul se-arată negru și blând,

Florile de măr stau tremurând în adierea de vânt,

Iar casa pare desprinsă de pe un alt tărâm…

M-am întors iarăși în timp,

Sunt din nou copil și am timp să alerg și să strig.

 

Sunt acasă la mine și cerul este mai albastru,

Soarele-i mai auriu,

Dealul s-a înnoit c-un verde mai viu,

Salcâmii au înflorit și-adierea de vânt îmi aduce mireasma lor dulce,

Mugurii viei au încolțit și stau râzători în soare,

Albinele zumzăie și gustă nectarul de la fiecare floare,

E mai și grădina-i gătită de sărbătoare

Și eu știu să citesc toate semnele de sub soare.

 

M-am îndrăgostit de tine, grădină!

De florile tale ce viața mi-o face senină.

Eu cred că iubirea-i ca o poartă deschisă

Spre infinitul din noi și din fiecare ființă.