În Gura Văii, comună din vecinătatea Oneștiului, au fost finalizate lucrările pe malul stâng al râului Trotuș, pentru stoparea eroziunilor de mal și amenajarea unui dig pentru protejarea a peste 200 de gospodării grav afectate de inundațiile din ultimii 15 ani. S-au executat apărări de mal și recalibrarea albiei, cursul râului fiind descongestionat de materialul aluvionar.
Valentin Ivancea, președinte Consiliul Județean (CJ) Bacău: „Împreună cu Silviu Tinei- primarul comunei, Lucian Bogdănel – prefectul județului, Gelu Panfil- vicepreședinte CJ și Relu Adam- directorul general ABA Siret, am parcurs zona în care s-au făcut intervenții, în etapa I a proiectului.
Practic, prin investiția de aproximativ 2 milioane lei, derulată de ABA Siret, s-au construit gabioane cu o înălțime de 3 m și, concomitent cu lucrările de apărare, s-a recalibrat, prin excavare, albia minoră a râului Trotuș. Astfel, a fost mărită capacitatea de transport a cursului de apă, începând din aval de podul rutier de pe DJ 119.”
Cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o în comuna Gura Văii, președintele CJ Bacău le-a mai dat o veste bună locuitorilor acestei comunități. Astfel, Ivancea a anunțat că CJ Bacău va acoperi cheltuielile neeligibile din cadrul unui proiect de real interes pentru comuna Gura Văii și care privește alimentarea cu apă a localităților Temelia, Păltinata, Motocești, Dumbrava și Capăta.
Ivancea: „De asemenea, pentru alimentarea cu apă a localităților Temelia, Păltinata, Motocești, Dumbrava și Capăta, vom încheia un contract de asociere între Consiliul Județean și comuna Gura Văii, prin care vom acoperi cheltuielile neeligibile din acest proiect. În urma acestei investiții, locuitorii din zonele menționate vor fi beneficiarii unor servicii de alimentare cu apă de calitate.
Acest proiect este o veste bună pentru locuitorii comunei care, până la alegerea lui Silviu Tinei în funcția de primar, au fost văduviți de ceea ce este mai important la conducerea unei primării: spiritul de gospodar. Destinul comunei s-a schimbat prin pragmatismul și priceperea actualei conduceri care ne-a prezentat cu această ocazie o situație la zi cu investițiile pe care le derulează.
Îl felicit pe Silviu Tinei pentru modul curajos și aplicat prin care dezvoltă proiecte pentru Gura Văii!” (foto: Facebook / CJ Bacău)