Detașamentul de Pompieri Onești, Poliția Municipală Onești și Detașamentul de Jandarmi Onești au primit fiecare câte 500 de măști de protecție din partea Primăriei, în lupta împotriva COVID-19.  

Zilele trecute, pe adresa Primăriei Onești au sosit 10.000 de măști de protecție, acestea fiind trimise de autoritățile chineze din Suqian, oraș înfrățit cu municipiul de pe Trotuș. Primarul Gnatiuc s-a ocupat personal de distribuirea măștilor către polițiștii, jandarmii și pompierii oneșteni.

“Ieri, 28.04.2020, am distribuit un nou lot de 1.500 măști de protecție, colegilor noștri din cadrul Detașamentelor de Pompieri și Jandarmi Onești și Poliției Municipale Onești.

Fiecare subunitate a primit câte 500 de măști, conform deciziei pe care am luat-o alături de colegii mei, la momentul primirii coletelor de la autoritățile din Regiunea Suqian – China.

Acești oameni, ca și personalul medical oneștean, se află în prima line în lupta împotriva COVID-19, iar distribuirea acestor măști nu este altceva decât un simplu gest responsabilitate.

Mulțumesc și salut cu respect deosebit personalul MAI, care a dat dovadă în toată această perioadă de responsabilitate, implicare și devotament în activitatea pe care o desfășoară în Municipiul Onești!”, a precizat primarul Nicolae Gnatiuc, într-o postare pe Facebook. (sursa foto: facebook.com/PrimarOnesti)