Acasă National / Externe (FOTO) Mașină lăsată aiurea, VANDALIZATĂ de vecinul blocat. „Aveţi grijă pe unde...

(FOTO) Mașină lăsată aiurea, VANDALIZATĂ de vecinul blocat. „Aveţi grijă pe unde parcaţi, băieţii au prins ofertă la vopsea la DEDEMAN”

 

Un şofer care a blocat accesul auto într-o curte s-a ales cu maşina vandalizată pentru că nu şi-a lăsat numărul de telefon la care să poată fi sunat în caz de nevoie. 

Incidentul s-a petrecut în Cluj-Napoca, oraş în care există o criză acută de locuri de parcare, și s-a viralizat imediat pe rețelele de socializare, dând naștere unor discuții aprinse.

Colegii de la Ziua de Cluj au relatat pe larg incidentul: „Reacţia celui blocat, care a fost deranjat la maxim de impertinenţa şoferului neatent s-a transformat în infracțiune. I-a vandalizat mașina omului care a parcat anapoda. „Data viitoare lasă un număr de telefon” a scris acesta pe capota maşinii cu un vopsea de culoare neagră. „Am parcat ca un bou” a mai scris acesta pe ușile laterale. Victima a aflat vestea pe un grup de Facebook – Şoferi De Week-end CLUJ, iar incidentul a provocat dezbateri aprinse pe un grup de Facebook pe tema: cine este vinovat, „parcagiul” sau „vopsitorul”?”

Un internaut din județul Bacău a comentat incidentul cu umor: „Aveţi grijă pe unde parcaţi, băieţii au prins oferta la vopsea de la Dedeman!” (foto: Paul Racolța)