Un teren de fotbal acoperit, investiție care se ridică la peste un milion de lei și care a fost finanțată în proporție de 90% de către Consiliului Județean Bacău, a fost inaugurată și dată în folosință aseară, în comuna băcăuană Letea Veche.
La eveniment a luat parte președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, alături de primarul comunei Letea Veche, Petrică Dochiei, dar şi de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Cristian Sava.
„Prin parteneriatul cu ACS Atletico Junior Bacău și primăria Letea Veche, în cadrul proiectului „Investim în infrastructură, creștem valoarea ecosistemului fotbalistic local – Construire teren de fotbal acoperit”, am realizat o investiție extrem de importantă în infrastructura sportivă a județului.
Baza sportivă beneficiază de un teren de fotbal acoperit care respectă standardele în domeniu și completează condițiile externe – deja existente- necesare pentru antrenamentele celor 130 de copii înscriși la acest club. De asemenea, găzduirea evenimentelor naționale și internaționale aduc beneficii reale comunităților locale prin încurajarea competiției & performanței.
Relevant este și protocolul prin care beneficiarii serviciilor oferite de DGASPC, copii și adulți, au la dispoziție acest teren cu titlu gratuit, săptămânal, conform graficului agreat.
Pentru copiii din județ care sunt pasionați de sportul rege- fotbalul-consider că este esențial să dezvoltăm și să îmbunătățim condițiile în care își desfășoară activitatea zi de zi.
În mod cert, dezvoltarea infrastructurii de sport înseamnă investiții în sănătate!
Avem datoria de a le asigura spații adecvate pentru practicarea mișcării astfel încât, copiii noștri să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic și mental.
Felicitări ACS Atletico Junior Bacău, primarului Petrică Dochiei, echipei de implementare a CJ și sponsorilor pentru finalizarea acestui proiect pilot unic la nivel național! Ceea ce se întâmplă la Letea Veche nu se întâmplă în Bacău!”, a declarat preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.
















