După ce a fost preluat în administrare de Consiliul Județean Bacău, sectorul din DJ 112 care asigură legătura între Onești și comuna Târgu Trotuș beneficiază de ample lucrări de modernizare și asfaltare.
Investiția se execută în intravilanul municipiului Oneşti – zona Satul Catolic – pornind de la intersecția cu Bulevardul Oituz până la ieșirea spre satul Tuta (Tg. Trotuş), circa 1,6 kilometri.
Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină, s-au aflat ieri în mijlocul lucrătorilor pentru a se asigura că totul decurge conform planului.
„Primarul Laurențiu Neghină, un om al inițiativelor şi faptelor concrete pentru comunitatea oneşteană, m-a însoțit în verificarea lucrărilor pe sectorul de drum amintit.
Prin această intervenție asigurăm fluidizarea circulației rutiere pe relația menționată, în contextul unui trafic tot mai aglomerat către jud. Harghita, şi dăm sens dezvoltării celor două comunități care, sub bagheta primarilor Laurențiu Neghină și Cătălin Sabău, desfăşoară investiții considerabile, materializate în proiecte locale de anvergură”, a declarat preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea. (foto: Facebook / Valentgin Ivancea)















