La un pas de tragedie pe Drumul Morţii E85, în dreptul localităţii Cumpărătura din judeţul Suceava. O şoferiţă a ajuns la spital, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit violent cu un TIR încărcat cu 22 de tone de seminţe de floarea soarelui. Accidentul s-ar fi produs pentru că femeia i-ar fi tăiat calea şoferului autorenului. În urma impactului, aceasta a rămas încarcerată.
Şoferul autorenului de origine ucraineană transporta 22 de tone de seminţe de floarea soarelui şi urma să ajungă în ţara natală. La un moment dat, o maşină i-a tăiat brusc calea, relatează observatornews.ro.
Impactul a fost atât de violent încât şoferiţa a rămas încarcerată. Zeci de minute s-au străduit salvatorii să o scoată dintre fiarele contorsionate.
Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru mai multe investigaţii.
Oamenii spun însă că în zonă accidentele sunt la ordinea zilei. (foto: ISU Suceava)












