Acasă Actualitate (FOTO) La SPITALUL ONEȘTI a fost pus în funcțiune un APARAT UNIC...

(FOTO) La SPITALUL ONEȘTI a fost pus în funcțiune un APARAT UNIC în județul Bacău, pentru CHIRURGIE VASCULARĂ și CARDIOLOGIE INTERVENȚIONALĂ

 

La Spitalul Municipal „Sf. Ierah Dr. Luca” Oneşti a fost pus în funcţiune, ieri, un angiograf biplan pentru chirurgie vasculară și cardiologie intervențională, unic în județul Bacău. Cu această ocazie, managerul spitalului oneștean, Gelu Nicolcea, i-a avut ca oaspeți pe europarlamentarul Dragoș Benea, pe prefectul Lucian Bogdănel, pe președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, pe senatoarele Cristina Breahnă-Pravăț și dr. Bianca Purcărin, și, nu în ultimul rând, pe primarul Laurențiu Neghină.

Angiograful permite nu doar investigarea afecțiunilor, ci și realizarea unor proceduri de cardiologie intervențională extrem de complexe.

„Pe data de 12 decembrie 2022, la inițiativa doamnelor senator Cristina Breahnă-Pravăț și Dr. Bianca Purcărin și a doamnei deputat Ana Cătăuță, parlamentari ai Partidului Social Democrat, guvernul a alocat Oneștiului 1.500.000 lei pentru achiziția unui angiograf biplan. Două luni mai târziu, pe data de 28 februarie 2023, la inițiativa domnului Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, consilierii județeni au aprobat asocierea cu Primăria Onești și finanțarea diferenței de 3.700.000 lei pentru achiziția aparatului susmenționat.

Pe data de 23 noiembrie 2023, a sosit aparatul la Spitalul Municipal Onesti „Sfântul Ierarh Dr. Luca”, iar vineri, 22 martie 2024, angiograful a fost dat în folosință, urmând ca în mai puțin de o lună să se lucreze pe el. În astfel fel, pacienții din Onești și zonele limitrofe vor beneficia și de alte servicii medicale de înaltă calitate.

Respect maxim pentru cei care au făcut posibilă această investiție și pentru cei care îi vor da viață!

În urmă cu trei ani și jumătate am jurat ca voi face tot ceea ce este posibil pentru binele și dezvoltarea Oneștiului. Acum, la moment de bilanț, consider că mi-am respectat cuvântul dat.

Dacă mai sunt voci care întreabă de ce am făcut pasul spre Partidul Social Democrat, le spun că din respect pentru Onești și oneșteni. La acest partid am avut bucuria să întâlnesc oameni care alături de mine au pus umărul la dezvoltarea comunității noastre.

Îmi asum în totalitate gestul făcut și sunt onorat să fac parte din Familia Social Democrată, o echipă cu oameni verticali, care susține cu adevărat Oneștiul. Doamne ajută!”, a precizat Neghină, într-o postare pe Facebook.