Driftul, acel sport auto spectaculos care atrage atenția iubitorilor de adrenalină, este mai mult decât o pasiune pentru mulți tineri din România. Este o cale de exprimare a talentului, o combinație între viteză, tehnică și curaj. Ionuț Iscu (foto dreapta) și Eduard Tănase, doi tineri din Onești, au descoperit împreună această pasiune și au transformat-o într-o colaborare de succes, ajungând să participe la competiții importante de drift.
Povestea lor a început în urmă cu circa cinci ani, cu Edi (27 de ani) pe post de mecanic auto și Ionuț (22 de ani), ca angajat al acestuia. Stând zi de zi unul cu celălalt printre mașini, au descoperit că împărtășesc aceeași pasiune pentru drift. Și unul, și celălalt obișnuiau să meargă la evenimentele de drift, acolo unde și-au format primul contact cu lumea sportului pe care mai târziu aveau să-l îndrăgească și să-l practice. În acele momente de spectacol, în fața unor mașini care alunecau pe asfalt cu o precizie deosebită, Ionuț și Edi visau că, într-o zi, vor putea și ei să fie parte din acea lume.
Cu adevărat s-au pus însă pe treabă vara trecută, după un eveniment la București, la care au participat ca spectatori. Încântați de spectacolul văzut, Edi și Ionuț au început o colaborare și au decis să facă pasul cel mare: să își cumpere fiecare câte o mașină și să le modifice pentru a putea participa la competiții. Începuturile lor au fost marcate de multe încercări și provocări. Mai întâi, au luat startul la categoria Street Legal, unde diploma de pilot nu este obligatorie. Le-a plăcut maxim, așa că au avansat cu proiectul lor comun: după prima etapă din Street Legal, ambii tineri au decis că trebuie să urmeze cursuri de școală de piloți pentru a-și îmbunătăți tehnicile de drift. În ciuda cheltuielilor mari, care adesea îi puneau în fața unor dificultăți financiare, au continuat să investească în îmbunătățirea abilităților lor. Așa au reușit să se înscrie în prima lor competiție oficială, la categoria Street Open, un început promițător care le-a dat și mai multă încredere în proiectul lor.
„Driftul e mai mult decât un sport, e o pasiune care te cuprinde cu totul”, spune Ionuț, în timp ce își amintește de momentele de la competiții: „Când am început să concurăm, nu știam dacă o să reușim să ajungem la un nivel mai înalt, dar pasiunea și munca din spatele fiecărei zile ne-au făcut să mergem mai departe.”
„Am făcut sacrificii mari pentru a ajunge până aici. După ce am înțeles mai bine ce presupune driftul și am început să învățăm de la cei mai buni, am simțit că am nevoie de o abordare mai profesionistă. Așa că am mers la școala de piloți”, adaugă Eduard. „A fost o experiență valoroasă care ne-a ajutat să devenim mai buni, să înțelegem mai profund cum să abordăm fiecare viraj”, mai spune Edi.
În fața costurilor tot mai mari, Ionuț și Eduard au hotărât să își concentreze resursele într-o singură mașină de drift, pe care să o utilizeze pentru a concura în continuare. Astfel, au participat la alte două etape de Street Open, însă costurile au continuat să crească vertiginos.
„Până acum am investit peste 20.000 de euro în mașina de drift, în modificări, în antrenamente și în concursuri”, explică Ionuț. „Aceste investiții sunt imense și, din păcate, avem nevoie de sprijin financiar pentru a putea continua să concurăm la un nivel înalt.”
Ultima etapă din sezonul 2024 a fost, din păcate, inaccesibilă pentru cei doi din cauza cheltuielilor. „Este greu să faci față tuturor costurilor, iar fără sprijinul unor sponsori, nu putem merge mai departe. Ne-ar prinde bine să găsim susținători care să creadă în potențialul nostru”, a spus Eduard.
Cu toate acestea, cei doi tineri oneșteni rămân optimiști și dornici să continue să se implice în lumea driftului. Ei știu că succesul nu vine ușor, dar sunt pregătiți să facă orice sacrificiu pentru a-și urma visul.
„Am învățat că, în acest sport, fiecare viraj contează, fiecare decizie pe care o iei poate schimba totul”, conchid cei doi.
Ionuț și Eduard sunt un exemplu de perseverență și pasiune, iar speranța lor de a găsi sponsori pentru a putea continua să concureze este un pas important spre viitorul lor în drift. (foto: arhivă personală)















