Astăzi, 09 mai a.c., a avut loc festivitatea de deschidere a unui nou Punct de Lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, în localitatea Parincea.

Înființarea Punctului de Lucru Parincea are în vedere asigurarea unui răspuns operativ şi eficient pentru gestionarea tipurilor de risc dintr-o zonă bine stabilită, care s-a aflat până în prezent sub incidența raionului de Intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Astfel, această investiție contribuie la creșterea capacității operaționale, prin reducerea timpului de răspuns în situații de urgență.

Tipurile de riscuri idetificate în raionul menționat, precum și frecvența manifestării acestora au fost principalul punct de plecare pentru această investiție. Din experiența intervențiilor desfășurate de-a lungul timpului, riscurile predominante identificate sunt: incendiile, incendiile de vegetație, furtunile și viscolul.

Noul Punct de Lucru va asigura răspunsul în situații de urgență pentru șase unități adiministrativ teritoriale, respectiv comunele Parincea, Ungureni, Horgești, Vultureni, Oncești și Pâncești, însumând un număr de 37 de sate, cu un număr de peste 17.000 locuitori și o suprafață de 284 km.

Subunitatea este dotată cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, aparținând ISU Bacău. De asemenea, în incinta noii construcții își va desfășura activitatea și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Parincea.

Deschiderea Punctului de Lucru Parincea a fost posibilă cu sprijinul autorităților publice locale, care au asigurat atât spațiile, cât și dotarea necesară a acestora, pentru găzduirea tehnicii și a pompierilor militari. Cheltuielile aferente pregătirii, cazării, garării și întreținerii mijloacelor de intervenție, vor fi asigurate de Primăria Parincea, conform unui Protocol de colaborare.

Asigurarea serviciilor la cele mai înalte standarde pentru cetățeni este și va rămâne o prioritate pentru instituția noastră. Tindem spre atingerea unor standarde înalte de performanță profesională simultan cu asigurarea unor condiții optime care să maximizeze confortul salvatorilor. (sursa: comunicat ISU Bacău)