Un șofer din Onești a consider că cel mai sigur pentru mașina sa ar fi să o parcheze pe trotuar, la adăpostul unui stâlp de electricitate, ca nu cumva vreun alt șofer, nu însă la fel de îndemânatic ca el, să-i facă vreo nefăcută. Zis și … urcat!

Primarul Neghină s-a arătat contrariat pe bună dreptate, mai ales că pe strada Belvedere tocmai ce au fost suplimentate parcările, prin dispunerea acestora în spic, pe ambele părți ale carosabilului.

Așa a considerat normal un cetățean să își parcheze mașina, pe un trotuar proaspăt reabilitat, în condițiile în care la nici zece metri există o parcare foarte generoasă”, a precizat edilul-șef al Oneștiului.