Un accident rutier a avut loc pe DN2G, la Grigoreni, în după-amiaza zilei de 1 martie. Un șofer în vârstă de 40 de ani a ajuns cu mașina în șanț, după ce a pierdut controlul volanului. A scăpat nevătămat și a primit doar avertisment.
Prima zi de primăvară a venit cu un moment neplăcut pentru un șofer în vârstă de 40 de ani. Acesta a pierdut controlul volanului pe DN2G, în zona localității Grigoreni, și a ajuns direct în șanț. Din fericire, a scăpat fără nicio zgârietură!
La fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat că incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Potrivit informațiilor, oamenii legii au fost indulgenți și au decis să îi aplice șoferului doar un avertisment.
Astfel, bărbatul poate spune că a primit un „mărțișor” neașteptat din partea autorităților, scăpând ieftin după o sperietură serioasă.











