Acasă National / Externe (FOTO) Incident DRAMATIC! Plecat în Italia pentru o viață mai bună, un...

(FOTO) Incident DRAMATIC! Plecat în Italia pentru o viață mai bună, un șofer român de tir A ARS DE VIU în propria cabină

 

A plecat în Italia pentru o viaţă mai bună, dar acolo avea să îşi găsească şi sfârşitul într-un mod cumplit. Un șofer de TIR de 49 de ani, din Gorj, a ars de viu în propria maşină, în Milano.

Incidentul dramatic a avut loc duminică, 8 decembrie, la ora 21.30, în Milano. Românul îşi descărcase marfa şi se retrăsese într-un loc izolat, într-o zonă industrială a oraşului, cel mai probabil pentru a se odihni. Într-o clipă, cabina s-a aprins, iar în cinci minute totul deja ardea ca o torţă, scrie observatornews.ro.

Doi poliţişti care au ajuns primii la locul incendiului au încercat cu disperare să îl salveze pe român, însă focul era deja mult prea mare. Unul dintre ofițeri s-a ales cu arsuri, în timp ce încerca să spargă o fereastră a cabinei pentru a-l salva pe bărbat, scrie Milano Todey. În zadar, însă.

Petre nu a avut nicio şansă să se salveze. A fost găsit carbonizat, fiind identificat doar după declaraţia proprietarului firmei care deține camionul.

Din primele informaţii, focul ar fi pornit de la o baterie aflată sub scaunul șoferului. (foto: captură video / observatornews.ro)