Un incendiu puternic a izbucnit, în această dimineață, în comuna Prăjești, județul Bacău, după ce o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii băcăuani intervin la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, misiunea fiind în desfășurare.
„Astăzi în jurul orei 10:44, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu la o casă în comuna Prăjești.
Pentru gestionarea situației au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău cu 2 autospeciale de stingere cu apă si spumă.
Ajunși la locul indicat, s-a constatat faptul că flacăra se manifesta la o casă de locuit pe o suprafață de cca 120 mp.
În aceste momente incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare.
Misiunea este în dinamică”, transmite purtătorul de cuvânt ISU Bacău, slt. Ancuța Socaci.











