Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Onești continuă campania de ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public sau privat al orașului, ce a demarat acum mai bine de o lună.

Încă trei mașini abandonate au fost ridicate astăzi și au fost transportate în spațiul special de depozitare, amenajat în zona oborului săptămânal, de la ieșirea din oraș spre Bacău. Mașinile au fost ridicare cu ajutorul lucrătorilor DPP, nu înainte de emiterea unor somații în acest sens.

Zeci de autovehicule au fost identificare ca fiind abandonate sau fără stăpân de la începerea campaniei de eliberare a domeniului public din Onești.

Acțiunea va continua și în perioada următoare.

Această activitate urmărește eliberarea domeniului public sau privat ocupat în mod nelegal, asigurarea fluenței și siguranței rutiere în Onești, dar și menținerea curățeniei în unele zone în care aceste autovehicule sunt adevărate focare de infecție.