Imagini de la intervenția desfășurată duminică în cătunul Conți, din localitatea Răcăuți, arată modul spectaculos în care pompierii din Onești au reușit să ajungă la adolescentul de 14 ani rămas blocat pe malul opus al unui pârâu umflat de ploile torențiale, știre prezentată de UNU pe Trotuș în exclusivitate AICI. Folosind o scară extensibilă pe post de pod, salvatorii au traversat apa învolburată și l-au adus pe băiat în siguranță acasă.
Fotografiile surprinse la fața locului arată profesionalismul și ingeniozitatea pompierilor oneșteni. Pentru a evita orice risc, aceștia au întins o scară extensibilă între cele două maluri ale pârâului, iar unul dintre salvatori, asigurat cu echipamente specifice, a traversat primul până la adolescent.
După ce l-a echipat și l-a securizat corespunzător, băiatul a fost ajutat să treacă în siguranță pe malul celălalt, încheind cu succes o misiune care, deși nu a implicat un pericol iminent, putea avea consecințe grave dacă minorul încerca să traverseze singur apa învolburată.

Imaginile surprinse la intervenție demonstrează încă o dată profesionalismul și dedicarea pompierilor militari din Onești, care au ales cea mai sigură soluție pentru a elimina orice risc. Chiar dacă la prima vedere cazul putea părea unul minor, traversarea pe cont propriu a pârâului umflat de viituri putea avea urmări grave.
Pentru această intervenție, pompierii oneșteni merită toate felicitările.

















