(FOTO) Handbaliste de la OK Sport Onești, convocate de FEDERAȚIE la Râmnicu Vâlcea, la lotul național. Cine sunt PERFORMERELE

0
107

În perioada 29 aprilie – 1 mai, Federația Română de Handbal (FRH) organizează o acțiune de selecție pentru lotul național de cadete 2008-2009, la Râmnicu Vâlcea, fosta capitală a handbalului feminin românesc. Prin această acțiune antrenorii federali vor avea posibilitatea de a vedea la lucru și alte sportive decât cele care deja sunt componente ale acestui lot național.

Asociația Clubul Sportiv Ok Sport Onești a primit convocarea pentru două dintre sportivele sale, este vorba despre Bejenaru Briana-Elena și Maga Diana-Elena, ambele componente ale echipei de junioare III.

Briana și Diana au 15 ani, practică handbalul de 3, respectiv 5 ani şi evoluează predominant pe postul de inter stânga.

„Ne bucurăm alături de ele pentru experiența pe care o vor avea la Râmnicu Vâlcea și le dorim succes.

În încheiere le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această convocare, în principal colegelor de echipă și așteptăm cu interes  alte convocări ale sportivelor noastre pentru acțiunile viitoare de selecție realizate de Federația Română de Handbal”, a declarat prof. Adrian Sava, antrenorul celor două handbaliste. (foto: Roxana Căruceriu)